Robotul mobil de ultimă generație poate realiza orice tip de intervenție chirurgicală la nivelul toracelui, abdomenului și pelvisului.
Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1761 din 3 septembrie 2021* precizează că dezinfecţia este de cinci feluri.
Un subiect extrem de important în domeniul medical este cel privind curăţenia în spitale. Vă voi prezenta în cele ce urmează câteva prevederi legislative în acest sens.
Chirurgii de la Spitalul Vall d’Hebron din Barcelona au efectuat pentru prima oară un transplant pulmonar care nu presupune secţionarea osului. Intervenţia a fost realizată cu ajutorul unui robot.
Chirurgii de la spitalul Vall d’Hebron din Barcelona au folosit un robot „Da Vinci” cu patru braţe pentru a realizat un transplant pulmonar, procedura fiind mai puțin invazivă.
Un nou robot dotat cu un senzor biologic, pe bază de antene de lăcustă, ar putea aduce progrese în domenii precum diagnosticarea bolilor sau verificările de securitate.
Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara vrea să achiziționeze roboți, echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale și a contaminării cu bacterii cu rezistență multiplă la antibiotice.
Un robot complet automatizat reușește să diagnosticheze artrita în decurs de minute.
Din ce în ce mai prezentă în sălile de operaţii, chirurgia robotică este chirurgia prezentului și viitorului, consideră prof. dr. Ioan Coman, medic primar Urologie. În specialitatea sa se efectuează deja o gamă variată de intervenţii robotice, care au ușurat viaţa medicilor și pacienţilor, deopotrivă.
Roboţii ar putea fi utili în detectarea problemelor privind bunăstarea mentală a copiilor, arată un nou studiu.
A fost dezvoltat un nou dispozitiv, capabil să controleze de la distanţă, prin intermediul magneţilor, firele de ghidare la nivelul vaselor mici de sânge.
Medicii acreditați în chirurgie robotică din Spitalul Euroclinic au realizat cu succes 100 de intervenții robotice, în primele 6 luni de la instalarea robotului da Vinci Xi.
Recent, un grup de cercetători a dezvoltat un robot sub forma unui tentacul, cu ajutorul căruia medicii vor putea examina mult mai în detaliu plămânii.
Echipamentul ajunge în dotarea institutului printr-un proiect implementat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi
Oamenii de știință au creat roboți care, în anumite condiții, pot măsura tensiunea arterială a pacienților. Ei s-au inspirat din mișcările lipitorilor.
Evenimentul Arab Health 2022 are loc, în format online, până la 28 februarie. În format fizic, a avut loc în luna ianuarie.
Experții au creat un robot umanoid care vorbește, se mișcă și simulează simptomele unui pacient cu traumatism cerebral.
O femeie de 68 de ani, care avea o tumoră cerebrală profundă, a fost operată de o echipă de specialişti de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, cu ajutorul unui robot de chirurgie craniană.
Șapte spitale din România vor primi roboți, donați de Comisia Europeană, pentru a dezinfecta camerele pacienților, sprijinind astfel reducerea și stoparea răspândirii infecției cu SARS-CoV-2.
Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” a primit un robot autonom de dezinfecție cu lumină UVC. Acesta elimină 99,99% dintre microbii cunoscuți.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe